EDITURA CARPATHIA PRESS

La editura ” Carpathia Press ” din Bucuresti a aparut in luna Octombrie 2007 volumul al doilea din ciclul ” Cuvinte pentru Urmasi . Modele si exemple pentru Omul Roman “. Autorii “depozitiilor ” , invataturilor si povetelor cuprinse aici sunt cu precadere laureati ai Premiilor Patrimoniului Romanesc dintre care acum sunt inclusi in volum Andrei Vartic , Chisinau , Constantin Toni Dartzu , Alexandru Nemoianu ( SUA ) , Dan Culcer ( Franta ) , Dumitru Jompan , Calinic Episcopul , Gheorghe Dobre , Grigore Vieru , Chisinau , Ivan Evseev , Julia Maria Cristea ( Austria ) , Ion Marin Almăjan , G.D. Iscru , Mihai Cimpoi , Chisinau , Teofil Răchiţeanu , Mircea Popa , Nicolae Grigore Mărăşanu , C.A. Protopopescu , Marin Toma , Miron Scorobete , Ion Gaghii , Aurelia si Stefan Lapusan , Napoleon Savescu (SUA) , Ioan Miclau ( Australia ) , Constantin Frosin , Adrian Botez , Elena Armenescu , Elisabeta Bogăţan, Pompiliu Comsa , Titus Filipas , Dan Romalo , Florin Rotaru , Anton Lixandroiu ( SUA ) , Pr. Bojan Aleksandrovic ( Serbia ) , Ion Longin Popescu , Vasile Lechintan ,Mircea Motrici .
___________________________

Prefata cartii apartine initiatorului ei , din ale carui obiective citam aici cateva :
Tot ce am adunat aici, am adunat nu spre a evidentia ” chipuri diferite ” ci in ideea de a infatisa o ipoteza de Om Roman de peste tot si dintotdeauna .
Caci esentialul in aceste siruri de experiente insusite si , uneori , traduse in povete , invataturi ori fabule , nu sta atat in experienta individuala , in concluziile proprii si in ” lectia unei biografii ” - care , avand insemnatate , raman fructul timpului imediat - cat mai degraba in abstragerea din contingent si in privirea de sus si de la inaltimi ce lamuresc pe deplin intelegerea formelor de relief si a proportiilor ce definesc lumile vazute .
De fapt, acolo unde astfel de ” cuvinte ” se retin si se vor citi inca multa vreme de acum inainte , ele ating un fel de anonimat de suflet colectiv si sunt tot atat de putin definite istoriceste precum este productia de folclor . Ca si pildele fara autor si fara varsta , acestea isi afla locul intre alcatuirile iesite de la sine din tainele fara istorie, precum padurile de brazi .
ARTUR SILVESTRI
____________
Volumul este distribuit gratuit atat in forma ” pe hartie ” cat si electronica ; se poate descarca de la BIBLIOTECA ON-LINE  >aici>>

Se afla in tipar si va aparea in curand o noua carte de Artur Silvestri. Ea deschide un ciclu nou, intitulat ATHANOR, din care acesta este primul volum (”Carti ce puteau sa nu fie”). Aici autorul a inclus “insemnari de sustinere” alaturate unor carti pe care le-a editat si despre a caror soarta va continua sa povesteasca in volumele urmatoare. Publicam aici prefata noii carti.
____________________________________
PILDA “BUNULUI GRADINAR”

La o întâie vedere şi doar răsfoită în trecere spre a se obţine o concluzie sumară, cartea aceasta ar putea să se înfăţişeze mai degrabă ca un „jurnal de editor” ori, mai puţin chiar, în felul unei simple culegeri de „însemnări de lectură” ce însoţesc când şi când cărţile apărute în ideea de a întări aşezarea autorului în literatură ori a contribui la o recepţie mai îngăduitoare. Impresia se evidenţiază şi, la drept vorbind, nici nu este greşită căci tot ce am adunat aici ilustrează un efort de editor şi de „susţinător” fără însă a se rezuma nicidecum la atât. Căci, în povestea naşterii acestor cărţi, „cuvântul de întărire” nu constituie decât momentul anterior plecării în lume, de unde fiinţa plăpândă a cărţii îşi va începe destinul ei şi doar presupune, fără a-l desfăşura, trudnicul proces în a-i găsi semnificaţie, rost şi chip, pentru a reuşi să fie, ieşind din proiect ori ipoteză.

Există, deci, o soartă a cărţilor, un soroc al apariţiei lor în istorie şi o poveste a felului cum acestea se nasc, „îşi fac loc” şi trăiesc mult — uneori veşnic — ori se destramă înainte de a fi, uneori fără să merite eşecul şi fără să fie cunoscută vreodată „ipoteza care a fost”. Soarta a făcut ca aceste cărţi să existe şi, poate, unele dintre ele, să aibă un viitor ce nu se poate astăzi întrevedea precis deşi la unele se poate bănui. Şi spre a le aduce în fiinţă — fiindcă trebuia să se nască — s-a găsit şi o străduinţă oarecare, venită în aceste cazuri de la mine..>>continuarea aici>>>

„PATRIARHUL ISTORIOGRAFIEI ROMÂNEŞTI“ - ÎNTR-O CULEGERE DE EVOCĂRI ŞI ANALIZE

Apare în curand la ed. Carpathia Press din Bucureşti „CARTEA DESPRE RAOUL ŞORBAN“, o culegere colectivă de evocări, analize şi evaluări istoriografice despre personalitatea acestui „patriarh al istoriografiei româneşti“ (recent dispărut dintre noi la vârsta de 94 de ani), prea puţin cunoscut într-o cultură dominată de eseişti superficiali cum este cultura română de azi. Publicăm aici câteva gânduri despre această carte, scrise de Corneliu Florea, politolog şi jurnalist român din Canada: „Aş fi foarte bucuros ca acest proiect să se finalizeze, să ajungă în librării şi biblioteci ca românii să afle, să ştie, să mediteze şi să acţioneze în apărarea naţiunii căreia îi aparţin. E nevoie!“ Iată şi câteva gânduri despre Raoul Şorban, cuprinse în acest volum, şi semnate de prof. univ. dr. Dan Brudaşcu: „L-am preţuit şi admirat sincer pe Raoul Şorban pentru deschiderea şi modul neprefăcut în care şi-a tratat întotdeauna interlocutorii. Avea o lumină interioară pe care ţi-o transmitea şi ţie şi făcea din fiecare dialog un ceremonial al deschiderii sufletului spre cei aproape. Faptele lui Raoul Şorban îl situează, cu certitudine, în Pantheonul valorilor veacului ce-a trecut. Detractorii lui fie nu i le cunosc, fie nu sunt capabili să le înţeleagă semnificaţiile. Pentru ca Raoul Şorban a fost european şi universal chiar şi atunci când unii din cei care azi îl înjură se dădeau de ceasul morţii să-şi câştige merite în construirea socialismului multilateral dezvoltat.“

Volumul va cuprinde numeroase alte semnături importante, ale unor autori din România, Spania, Canada, Suedia, Germania, SUA, Danemarca, Australia etc. O adevărată „carte de învăţătură“ al cărei sumar îl aveţi anexat aici:

Prefaţă de Artur Silvestri; Biobibilografie Raoul Şorban; Niceto Blázquez – Raoul Şorban „cel mare“ – un umanist de o categorie excepţională; Corneliu Florea – Un deţinut pînă la moarte; Ilie Rad – „Întâlnire“ târzie cu Raoul Şorban; Mihai Ungheanu – Recviem pentru un ultim mare umanist: Raoul Şorban; Adrian Păunescu – Obligaţia de-a mărturisi; Ioan Miclău – Un reper de atitudine; Dan Brudaşcu – Unul dintre ultimii cărturari ai Ardealului; Viorel Roman – „Invazia de stafii“ – Memoriile lui Raoul Şorban (1912-2006); Titus Filipaş – Metanarativul construit de istoriografii maghiari; Michael Radu Popescu – Drept şi neîntinat, aşa precum a trăit; Elisabeta Bogăţan – Modelul Raoul Şorban; Anton Lixăndroiu – Cum e posibil?; Tudor Păcuraru – Avatar; Vlad Pohilă – Am avut norocul să-l cunosc şi eu pe Raoul Şorban; Vasile T. Suciu – Raoul Şorban a plecat între stele…; Episcop Virgil Bercea – Raoul Şorban; Petre Ţurlea – Profesorul Raoul Şorban. Un patriarh al naţionalismului românesc şi cărţile sale; Dimitrie Grama – Să ne dea Dumnezeu putere sa rămânem în picioare!; Aurelia Lăpuşan – Destinul unui glas al veacului său; Dorin Suciu – Non omnis moriar; Ion Marin Almăjan – Drepţii trăiesc la umbra crucii; Irina Airinei – Sortiţi să vadă: Un om şi un român – Raoul Şorban; Grigore Arbore – Raoul Şorban s-a întâlnit cu inevitabilul; Luchian Deaconu – Cine este interesat să uităm că România este o realitate; Octavian Mihăescu – „Un spaţiu şi un timp greşit“; Constantin Mustaţă – Dincolo de colţ, cioclii! (sau insolenţa lui Michael Shafir). Cum Michael Shafir, a ajuns la Cluj-Napoca; Mircea Popa – În apărarea memoriei lui Raoul Şorban; Alexandru Nemoianu – Contra celor „dogme“ ale puterii întunericului; Adrian Riza – Un Om şi un Român; Artur Silvestri – Povestea unei cărţi

„Marturisirea de credinta literara“ se incadreaza in seria „depozitiilor colective“ initiate de Asociatia Romana pentru Patrimoniun si Asociatia Scriitorilor Crestini din Romania, deschisa cu monumentalul volum „Cuvinte pentru Urmasi . Modele si exemple pentru Omul Roman“, aparut in septembrie 2005, si continuate cu volumul intai al „Marturisirii de credinta literara“, aparut in luna martie 2006. Va invitam sa participati la continuarea acestui program cultural deosebit, scriind propria „marturisire“ si trimitand-o pentru aparitie in urmatorul interval de timp. In acelasi timp, v-am fi recunoscatori daca ati raspandi in mediul scriitoricesc unde traiti acest mesaj de bunavointa sau ati publica o nota sumara, privitoare la aceasta tema, in revistele pe care le conduceti sau unde colaborati. Orice contact binevoitor este de folos. Atasam scrisoarea dlui prof. Artur Silvestri, initiatorul si sustinatorul acestui proiect. >>>>>Mărturisirea de credinţă literară

In volumul al doilea al acestui ciclu, aflat in pregatire, pot fi citite deocamdata „depozitii“, marturisiri si reflectii primite de la scriitori romani din toata lumea,cum ar fi Ioan Bozac, Adrian Lesenciuc, Iulian Boldea, Nuşa Ilisie (Spania), Mariana Gurza, Radu Mihai Crişan, Ilinca Nathanael, Mihaela Stinga (Germania), Dan Tanislav, Petre Flueraşu, Elena Solunca, Marin Toma, Rodica Elena Lupu, Ben Todică (Australia), Mircea Popa, Miron Scorobete,Dumitru Andrei, Ion Miloş (Suedia), Aurel Pop, Anne Marie Bejliu, Mariana Eftimie Kabbout, Gheorghe Ştefănescu, Octavian Sărbătoare (Australia), Dumitru Buhai (SUA), Doina Drăguţ, Constantin Frosin, Adrian Botez, Veronica Balaj. Sumarul va fi completat in urmatoarele saptamani. Nu ezitati sa trimiteti si Dvs. „marturisirea de credinta literara“ ce va defineste.

GEORGETA DENCU

Primul volum poate fi descarcat gratuit pentru lectura din BIBLIOTECA ON-LINE asigurata de ARP - ►Mărturisirea de credinţă literară. Scrisul ca religie la Români, în preajma anului 2000

Date despre autor:

ALEXANDRU NEMOIANU – n.1948, scriitor, istoric, filosof al culturii. Formaţia intelectuală se produce în România, prin studii în is-torie şi arheologie şi, deopotrivă, prin activităţi cursive în cercetarea arheologică şi în muzeografie; acestea îi asigură o pregătire solidă şi perspective noi faţă de „ştiinţa oficială“, pe care adeseori savantul o pune sub semnul întrebării şi îi constituie „alternative“. Stabilit în 1982 în SUA, Alexandru Nemoianu îşi dezvoltă trep-tat şi într-o manieră inedită viziunea faţă de cultura română şi, în acelaşi timp, şi o perspectivă antropologică insolită, unde participarea ideii de Tradiţie este capitală. Obârşiile culturale, definite de o substanţă polimorfă — unde intră bizantinitate, etnografie, „tradiţie culturală şi istoriografică eretică“ (în sensul unui anumit profetism antohtonist, de felul lui Haşdeu, Iorga sau Nicolae Densuşianu) contribuie în chip hotărâtor la această conformaţie de maturitate.

Opera esenţială apare oarecum târziu dar este cu atât mai solidă cu cât dibuirile „de tinereţe“ sunt puţine şi nesemnificative. Rând pe rând, se înşiruie câteva din cărţile „mari“ ale scriitorului, precum „Borloveni“ (1999), „Bucureşti. Puccini 4 şi împrejurimi“ (2000), „Acum“ (2004), „Treziri“ (2005) şi mai cu sea-mă cele două volume capitale, ce modifică nu doar poziţia autorului în literatura română ci şi direcţia culturală activă, confirmând „sensul tradiţiei“ şi caracterul ei iradiant: „Întâmplări şi vise“ (2002) şi „Tărâmuri“ (2003). Formula lor eseis-tică este de o izbitoare originalitate iar aspectul sapienţial sporeşte de la un episod la altul. Căci această literatură nu doar că izvoreşte, prin substanţă din Tradiţie ci şi o exemplifică în modul literar ce se agregă astfel, contribuţii importante sunt dedicate istoriei „românului american“: „History of the United Romanian Society; Istoria Societăţii Unirea Românilor“ (1995, în colaborare cu Eugene S. Raica), „Cuvinte despre românii-americani“ (I-II, 1997-1999) şi „În America, la Vatra Românească“ (2001). Sunt cercetări ce anticipează teoriile recente privitoare la „Noul Român“, a căror însemnătate se va întări cu cât vremurile vor părea mai nedesluşite şi trebuinţa de certitudini se va arăta mai stăruitor.
_________________________________________________________________________________________

DOUĂ MODELE DE „RECONQUISTA“: „PĂSTOR“ ŞI „SĂMÂNŢĂ“

Evoluţia operei lui Alexandru Nemoianu de după „Semnele vremii“ (2005) se produce organic deşi cu aparente reformulari ce nu sunt decât aspect superficial peste o înaintare de râu subteran cu izvor ce nu încetează. „Fragmente din vremea persecuţiilor“ conţine, astfel, eseuri, „însemnări răzleţe“ şi adnotări datând din anii 2005 şi 2006 şi doar câteva fiind reluări din volumele anterioare „Întâmplări şi Vise“, Tărâmuri“, „Treziri“ şi „Acum“; însă acestea nu constituie decât elemente de fundal sau adaosuri pentru o înţelegere nuanţată a poziţiei intelectuale şi a opţiunilor. Direcţia de organizare a acestei cărţi dezvoltă în mod natural opera de gânditor creştin a lui Alexandru Nemoianu fiind un punct de vedere nou şi articulat asupra „modelului existenţial românesc“. Ea arată însă mai apăsat sensul acţiunii intelectuale şi metoda de >>>continuarea aici>>>ARTUR SILVESTRI
_____________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autor:

BUCUR CHIRIAC – poet, publicist, eseist, celebru colecţionar de artă şi factor de coagulare culturală; născut la 1 Mai 1932, la Buzău. Formaţie intelectuală îndelungată, practică şi universitară (muzeograf, studii în istorie şi filosofie); ulterior – înalt funcţionar diplomatic şi cultural. A creat „Fundaţia Culturală Marieta şi Bucur Chiriac“ şi s-a aflat printre iniţiatorii Asociaţiei Scriitorilor Creştini din România, al cărei vicepreşedinte este încă de la apariţia acesteia.

VOLUME: „Aproape de copilărie“ (versuri) ed. Ion Creangă 1977; „Caii de fum“ (versuri) ed. Eminescu 1982; „Caii de fum“ (în limba italiană) 1982; „Zmeele copilăriei“ (versuri) ed. Ion Creangă 1983; „Întoarcerea în câmpie“ (versuri) ed. Eminescu 1986; „Ultimul zăgan“ (versuri) ed. Ion Creangă 1988; „Vitralii“ (memorialistică) ed. Junimea 1991; „Statui la Măgura“ (versuri) ed. Lumina 1994; „Firul subţire al amintirii“ (versuri) ed. Porto Franco 1997; „La marginea cerului“ (versuri) 1997; „Trecător grăbit prin timpul nostru“ – evocări despre mentorul său, profesorul Nicolae Simache – ed. Meotis 1998; „Clopotele Athosului“ (note de călătorie), 2000 ed. Ametist; „Anotimpul liniştii“ (antologie de autor), ed. Carpathia Press 2003; „Cele mai frumoase zece poezii“ alese de Artur Silvestri, ed. Carpathia Press 2003; „Mai aproape de Dumnezeu“, poezie, ed. Carpathia Press, Colecţia „Laudatio“ 2004; „Clopotele Athosului“, memorialistică (ediţia a II-a, adăugită), ed. Carpathia Press, 2005 .

Despre celebra lui colecţie de artă – acum donată integral Orasului Buzău şi adăpostită de Muzeul Judeţean de artă – s-a scris mult iar volumul „Danie, Loc şi Bună-voire“, iniţiat şi îngrijit de Artur Silvestri (ed. Intermundus, 2006) a inclus toate opiniile ce contează în această temă.
_______________________________________________________________________________________

„Tot acest periplu al vieţii mele, cu multe bucurii şi împliniri, se datorează faptului că pronia cerească mi-a hărăzit să am alături de mine pe soţia mea, Marieta, care a fost un sprijin şi pavăză în tot ce am împlinit, căreia îi sunt îndatorat şi-i mulţumesc. Am vrut ca un fiu al Buzăului, plecat de acasă cu „mâna goală“, să rămână consecvent în credinţa că umbra mea trecătoare şi peripeţiile mele în această nobilă preocupare de colecţionar să rămână îndemnuri pentru generaţiile care vor veni şi poate vor urma exemplul unui fiu al Buzăului care n-a trăit degeaba. El s-a întors în leagănul copilăriei cu sentimentul că viaţa a trăit-o în demnitate, cu credinţă şi cu convingerea că marele tăvălug al timpului nu-l va da uitării. Iată testamentul vieţii mele, pe care îl las buzoienilor.“ (BUCUR CHIRIAC)
__________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autor:

VASILE PLÃVAN s-a născut la 24 noiembrie 1889, în comuna Cupca, judeţul Storojineţ, într-o familie de ţărani înstăriţi. Învaţă primele 4 clase primare la şcoala din satul natal, apoi urmează cursul secundar la Liceul nr. 3 de stat din Cernăuţi; după obţinerea bacalaureatului în 1910, se înscrie la Facultatea de Drept.

Rodul educaţiei primite în şcoală şi lecturile au contribuit la plămădirea celui mai pur ideal care îi anima pe românii de pretutindeni în preajma primului război mondial. Evenimentele l-au determinat să treacă graniţa în anul 1914, în Vechiul Regat. Fiind nevoit sa se întreţină singur, devine slujbaş la Căile Ferate. Anul 1916 îl surprinde ca elev al Şcolii Militare de Infanterie din Botoşani. Ca sublocotenent de rezervă, făcând parte din regimentele10 Vânători, apoi 2 Alba Iulia, participă la războiul pentru întregirea neamului, fiind decorat cu medalia „Regele Ferdinand I“, ordinul „Coroana României“, „Crucea comemorativă de război“ etc. A făcut parte până la moarte din Asociaţia voluntarilor bucovineni.

La 1 decembrie 1921 intră în gazetărie, îşi ia licenţa în drept la Cernăuţi în anul 1923 iar în 1924 se cãsătoreşte, avându-l ca naş pe profesorul Ion Nistor.

În perioada 1926-1939, Vasile Plăvan este redactor şi redactor-şef la cotidianul „Glasul Bucovinei“ din Cernăuţi.

În aceeasi perioada interbelică, Vasile Plăvan a mai fost avocat la Casa de Asigurări Sociale şi la sucursala Băncii Naţionale din Cernăuţi, membru al Baroului Avocaţilor din Bucovina, profesor de legislaţie la Cursul profesional pentru ucenici, redactor la ziarul „Voluntarul bucovinean“.

Participă în anul 1934 la manifestările de sărbătoare a Mănăstirii Putna.

A fost fondator al breslei şi Sindicatului ziariştilor din Bucovina. Ca publicist, a scris numeroase articole de-a lungul anilor şi în „Calendarul «Glasul Bucovinei»“, referindu-se mai ales la viaţa ţăranilor, la reforma agrară, la împroprietăriri, la meserii şi comerţ. În placheta intitulată „Boabe de lacrimi“, întâlnim pagini autobiografice şi amintiri ale vremurilor de bejenie din primul război mondial precum şi ale vieţii româneşti din Bucovina dinainte şi după Marea Unire. Limba frumoasă şi stilul curat dovedesc o deosebită înclinaţie şi îndemânare a condeiului său.

Vasile Plăvan a murit la vârsta de 49 de ani, în 23 ianuarie 1939, în urma unei grele suferinţe care a durat 8 ani. A fost înmormântat în Cernăuţi.
_________________________________________________________________________________________

UN „SLAVICI DE BUCOVINA“

Indiferent dacă este o restituire cu greutate sau o completare de întreg cultural prin alăturarea tuturor producţiilor exprimate, „Boabe de lacrimi“ de Vasile Plăvan îngăduie o discuţie obligatorie (care, însă, nu se face la noi) în materie de istoriografie literară şi de acces la documentul originar. Căci, de fapt, deşi acesta este un „caz“ de scriitor uitat şi cu operă risipită din ignoranţă, nepăsare ori rea-voinţă, „canonul semi-uitării“ pare ca s-a impus într-un mod şocant în această literatură care nu-i capabilă nici până astăzi să aibă măcar un singur autor cu ediţie de „opere complete“ aşa cum pretutindeni în societăţile aşezate este normă nediscutabilă. Arareori doar câte un spirit scormonitor ori sentimental reciteşte cărţi vechi ce abia dacă se mai ţin în cotoare sau răsfoieşte ziare >>>continuarea aici>>> ARTUR SILVESTRI
___________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autor:

FRANCIS DESSART (n. 26 dec. 1948), personalitate enciclopedică de renume mondial, autor de opere importante în domenii diferite, unele cu totul noi (geopolitică, noua ordine economică, naturală, irenologie, futurologie, pedagogie universalistă, ecologie spiritualistă, zooterapie). Enciclopedist, el îşi trage rădăcinile din Ardenii Walloniei dar acţiunea culturală se exercită universalist şi impresionant. Formaţie culturală multiplă, urmând o tradiţie a unei Europe ne-oficiale în care stau alături Sf. Francisc de Assisi, dr. Albert Schweitzer, Sf. Serafim de Sarov, Chevillon, A. Kastler. Professeur-visiteur la Universidade Moderna (Lisabona), membru pe viaţă la „Académie Internationale de Lutecce” şi la „Académie Européenne des Arts” (secţia Litere) membru corespondent la „Académie Européenne de Paris” şi la World Academy of Arts & Sciences (USA) • Executive Vice – rector Universite Francophone International UFI / ULI (Bruxelles) • Membru Advisory Board Ansted University (Malaysia) • Zeci de titluri şi onoruri, de mare rezonanţă şi cu caracter ştiintific, academic şi religios, în peste douăzeci de ţări ale lumii • Opera impresionantă, de unde menţionăm: Une seule terre – une męme vie: éléments pour une eco-irenologie, Elveţia (1995); Managementul relaţiilor cu publicul, România (1993); Protecţia mediului înconjurator şi administraţia publică: „aspecte politologice” Moldova (1996); Universalist Pedagogy to build the future of humankind, Japonia (1997); Notre santé grâce aux animaux – Introduction ŕ la zootherapie, Elveţia (1996); Animaux: amis et compagnons de notre vie, Elveţia (1999); Prevencion o proteccion, Spania (1999); L’Universum de l’éducation: la formation de l’avenir humain, Belarus (2003); L’Universalisme pédagogique, Bulgaria (2003) • „Reconquista“ conţine studii şi eseuri publicate în jurul anului 2000 (unele - în 2003 şi 2004) oferind o radiografie tulburătoare a lumii contemporane şi o soluţie a crizelor acesteia.
________________________________________________________________________________________

Autor de numeroase cărţi şi studii de soci­ologie, sociologie-culturală, politologie şi eseuri de geopolitică spirituală, profesorul bel­gian dr. Francis Dessart, prieten al ţării noas­tre, este prezent în literatura de specialitate cu o strălucită lucrare, „RECONQUISTA – eseuri şi studii de geopolitică spirituală“. Apărută la Editura „Carpathia Press“, 2005, cartea, struc­turată în cinci capitole, o „Addenda“ şi „Documentar“, se constituie într-o analiză per­tinentă şi la obiect a geopoliticii europene actuale, ‘privită din perspectiva instoriei şi a identităţii culturale a popoarelor.

De extracţie filosofică, dar având rădăcini în psihologia comunicării, relaţiilor internaţionale şi trans-culturale şi multă bibliografie de specialitate, cartea „Reconquista“, semnată de Francis Dessart ne descoperă un autor cu o capacitate de analist politic şi socio-cultural, care, asemenea unui chirurg, face incizii adânci şi curajoase în fenomenele >>>continuarea aici>>> AL. FLORIN ŢENE
________________________________________-________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autor:

Dimitrie Grama (n. 25 octombrie 1947, Reşiţa) cu obârşia într-o familie de aromâni care, venind odinioară din Balkani, se stabiliseră în Basarabia şi apoi în Banat, trăieşte astăzi în Europa Occidentală, profesînd în Danemarca şi Marea Britanie. Opera literară s-a constituit târziu dar într-un mod uimitor de accelerat. Din anul 2000 până azi, Dimitrie Grama a publicat opt volume de versuri, dintre care doar unul cu caracter antologic: Făptura cuvântului (2000), Pasărea Melancoliei (2000), Vânătoare de umbre (2001), Elegiile depărtării (2001), Suflete atârnate de catarge (2002), Neguţătorul de imagini (2002), Voi lua cu mine noaptea - Poeme din Albion (2003) şi, în sfârşit, Dă-mi mâna ta, străine - 100 de poezii de iubire şi alte 100, selecţionate şi „îngrijite” de Ioan Grigorescu (2004). Sunt creaţiile unui poet cu sensibilitate nativă care se socoteşte „independent de curente literare şi şcoli poetice”, sugerând caracterul natural al acestei opere singuratice. În realitate, Dimitrie Grama este un intelectual constituit, cultivat esteticeşte şi arătând o sensibilitate neîngrădită de mode trecătoare, o voce lirică distinctă ce merită să se facă auzită. „Bastian şi alte confidenţe” este volumul lui cel mai ordonat, evidenţiind o creaţie matură, ce se va impune în istoria literaturii româneşti.
__________________________________________________________________________________________

Miza pe tehnica sugestiei şi limpezimea izvorâtă din încrederea în marile sentimente umane se impun drept coordonate esenţiale ale volumului lui Dimitrie Grama „Bastian“ şi alte confidenţe“, apărut la Editura Carpathia Press, Bucureşti.

Notaţia realistă reprezintă pentru poet pretextul unor meditaţii existenţiale. Trecerea timpului, iubirea, singurătatea, prietenia, soarta, reprezintă teme care trezesc fiorul unui profund lirism : „Dacă nu deschideam / Fereastra / Nu m-aş fi / Îndrăgostit. / Soarele nu-şi / pierdea umbra“. Ample metafore dau frazării poetice echilibru şi rezistenţă: „am tăcut şi / am împins-o încet / de la spate, iar ea / s-a prăbuşit, ca în / secunda următoare să-mi / acopere orizontul cu / evantaiul aripilor desfăcute, / libere pentru prima oară. / Şi, cu toate că demult / am închis fereastra / îi aud cântecul; / cînd ca o bucurie fără margini, / când ca un reproş.” Raportarea la realitate este frustă, de o directeţe cuceritoare, („Sunt într-o lume înaripată.// Sunt piatra /Sunt frunza ei.”), invocaţiile semnificând posibilitatea unei comunicări cu celelalte regnuri, într-o încredere nestrămutată în >>>continuarea aici>>> ELISABETA BOGĂŢAN
________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autor:

CORNELIU FLOREA – este un pen-name format din prenumele părinţilor mei, Cornelia şi Florea, în semn de recunoştinţă şi preţuire, în memoria LOR. În acte şi societate sunt cunoscut sub numele de Pădeanu Dumitru.

M-am născut la Timişoara în 5 Ianuarie 1939. Sunt medic din 1963. Am profesat continuu pînă în 1980, cînd am plecat din România şi am stat în lagărul de refugiaţi din Treiskirchen – Austria pînă ce Canada mi-a acceptat cererea de imigrare. Dar nu mi-a recunoscut experienţa medicală de 17 ani, specialitatea sau valoarea diplomei de medic. Am luat totul de la început şi am redevenit medic pentru a doua oară!!

Nu am scris nimic în România. Am început să scriu şi să public în străinătate. Scriu şi public numai pentru cititorii de Limbă Română. Nu scriu din inspiraţie sau talent, scriu din nemulţumire şi revoltă. Nu scriu frumos, dar scriu liber!! Am publicat articole, foiletoane, pamflete, eseuri, jurnale, note de călătorii. Public, de unul singur, din 1991 o mică revistă de critică socială “Jurnal Liber”. Absolut liber, absolut gratuit!! Nu am scris şi nici nu scriu ca performanţă literară. Scriu pentru o categorie restrînsă de cititori români, pentru cei ce sunt înzestrati cu libertate intrinsecă a cugetului şi-a mintii, pentru cei ce îşi iubesc curajos şi se dăruiesc, după puteri, dezinteresat Obîrşiei şi Vetrei Româneşti. Pentru aceştia am scris şi publicat: Jurnal de lagăr liber – 1987, Editura Nord din Danemarca; Constituţia de la 29 Februarie – 1988, în “Observatorul Munchenez”; Cine tulbură liniştea Transilvaniei – 1990 – Editura Lumina din Oradea; Afacerea Holocaustului – 1991 – Editura Lumina din Oradea; Jurnal pe frunze de arţar – 1993 – Editura Lumina din Oradea; Note de pe drumurile lumii – 1995 – Editura Lumina din Oradea; Coloana Infinită şi totemurile canadiene – 1997 – Editura Lumina din Oradea; Semnale semenilor mei – 1999 – Editura Lumina din Oradea; Vremuri anti – româneşti – 2001 – Editura Aletheia din Bistriţa; Jurnalul unui medic – primul volum – 2002 – Editura Aletheia din Bistriţa; Libertatea de a iubi adevărul – 2004 – Editura Aletheia din Bistriţa.

_____________________________________________________________________________________

UN GÂND DE EDITOR

M-am hotărât să public cartea ce editez acum fiindcă mi s-a părut că nimeni nu voia s-o publice; nici măcar fragmente sau epistole dinlăuntrul ei nu interesau pe mulţi dintre cei pe care autorul îi cunoştea ori se afla cu ei într-un contact cât de puţin susţinut. Unii, cei mai mulţi (ba chiar, aş spune, mult mai mulţi faţă de ceea ce îşi închipuie câte un „intelocrat de vremuri noi“) arătau însă aceleaşi concluzii ca şi el, mânie şi chiar o anume dez-esperare în faţa acestei realităţi oficioase; dar nu aveau instrumentele trebuitoare căci intelectualul român constituit este, în ziua de azi, o făptură pauperizată sistematic şi înfricoşată de secta agresivă ce s-a instalat la Stăpânire şi împarte, într-un arbitrariu perfect, surse şi resurse de unde culege partea Leului, căci aici domneşte dreptul-celui-mai-tare. Ştiam, bineînţeles, că „sărăcimea“ – oricât de cultă şi de agregată intelectualiceşte – nu se poate organiza. Căci de aceea a şi fost sărăcită: ca să tacă şi să se supună aşezându-se, în mod inevitabil, la jug. Dar frica şi desperarea sunt fenomene noi, care mă consternează. Să fi dispărut nădejdea că fapta rea va fi pedepsită într-o zi prin lucrarea >>>continuarea aici>>> ARTUR SILVESTRI
________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

SUMAR:

Artur Silvestri – Câteva preliminarii la „Reconquista“; „Părinţi ai patriei de azi“; Antonie Plămădeală – Exemplul faptei; Vasile G. Barba – O scrisoare către nepoţi; Zoe Dumitrescu Buşulenga – „Cuvinte şi poveţe“ – Gânduri către tineri; Dumitru Vatamaniuc – Nu-l putem cumpăra pe Eminescu; Viorel Roman – „Sunt un adept al Şcolii Ardelene“; Al. Stănciulescu-Bârda – Lupta pentru a fi; Traian Galetaru – Era păcat de Dumnezeu să nu fi continuat; Ion Hangiu – O parte din acea bogăţie tainică; Alexandru Nemoianu – Acum!; Trinţu Măran – „Dacă nu facem ce trebuie, ne vor judeca urmaşii“; Ion Rotaru – Elogiul cărţii; Ilie Purcaru – Modelul Eminescu; Dimitrie Grama – Până acum, nu am realizat nimic altceva decât să mă pun la jug; Ion Ghinoiu – Asumarea riscului de a gândi şi altfel; Florin Constantiniu – „Satisfacţia de a descoperi cele neştiute“; Iosif Băcilă – Inscripţii deosebite la „Almăjana“; Dan Zamfirescu – „Războiul sfânt pentru valorile naţionale“; Vasile Grigore – N-am urmaşi, am arta mea şi tablourile mele; Ion Beldeanu – Reamintindu-ne de Bucovina; Corneliu Florea – A fost odată; Nicolae Georgescu – „Deconstrucţia eminescologiei“; Graţian Jucan – Îndemnul meu; Ioan Opriş – „Mesajul“ şi „Locul“; Lucian Hetco – Condiţia de a fi român; Gheorghe Neagu – Sfaturi pentru mai târziu; Svetlana Matta Paleologu – „Comoara Ţării“; Ion Drăguşanul – Nopţile le-am trăit sub cerul liber; Virgiliu Radulian – Cuvânt de învăţătură către urmaşi; Florin Rotaru – Munca: o suferinţă ziditoare; Sabin Bodea – „Cultură, istorie şi performanţă“; Constantin Ciopraga – Ascult vocea lucrurilor; A.I. Brumaru – Scenariul şi amăgirea; Ioan Barbu – „Modelul Brâncuşi“; Ioan I. Mirea – „Iar Dumnezeu mi-i ţară“; Emil Satco – Muncă, pasiune şi un pic de nebunie; Ovidiu Drimba – Un „model“ nu e o singură persoană; Mircea Păcurariu – „Vor spune alţii, poate, ce am făcut bine şi ce ar fi trebuit să fac“; Andrei Ostap – Basarabia înseamnă Ştefan cel Mare şi Poporul; Lucia Olaru Nenati – „Un nucleu de energii luminate“; Gabriel Strempel – O realitate şi o realizare; Tudor Octavian – Regimul Disperatului; Ervino Curtis – Cum i-am descoperit pe Istro-Români?; Dumitru Bunoiu – Cuvânt de slujire; Theodor Codreanu – Un viitor confuz; D. Abrudan – „Telegraful Român“ – o inestimabilă moştenire şaguniană; Nicolae Dabija – Utilitatea ochiului al treilea; Gheorghe Jurma – „Pieirea noastră prin pieirea muncii“; Eugen Goia – „Să arăm cu spor şi secerişul va fi bogat“; Adrian Dinu Rachieru – „Rădăcinile arheale“ şi „conştiinţa sfâşiată“; Nicolae Dan Fruntelată – „Satul din mine a mers cu mine în oraşe“; Adrian Bucurescu – Oştean al lui Zalmoxis; Al. C. Miloş – Manifest cosmic-art-contact către cetăţenii cosmosului; Bucur Chiriac – Spovedania unui colecţionar de artă; Vasile Dumitrache – Mănăstirile pas cu pas; Al. Ligor – Din trecut scriu pentru cei ce ne-au înnobilat istoria; Vasile Tărâţeanu – Ca o făclie a dragostei de neam şi ţară; Ion Sandu – „Sacrificiul de sine“; Florentin Smarandache – Cuvânt către urmaşi şi înaintaşi; Ion Gaghii – Învăţături din colivia gândului; Veniamin Micle – Destăinuiri sufleteşti; Lauri Lindgren – „Un colţ neliniştit al Europei“; Eugen Evu – Predania fratelui mai mare; Petru Petrescu – „Realismul, moştenit din Legende şi Istorie“; Th. Damian – „Tendinţa generală trebuie să fie adunarea – laolaltă“; Tudor Nedelcea – Programul „necesităţii stringente“; Viorica Enăchiuc – Perseverenţă şi încredere; Nicolae Dragoş – Cuvinte despre „luceferism“; Jean-Louis Courriol – „În Europa, se poate intra cu grâu şi maşini dar şi cu opere spirituale de calitate“; Edgar Papu – Prolog către viitor, către sfîrşit de veac; Ion di la Vidin – „Principiul naţional român“; Al. Husar – Poveţe de la un Pustnic; Emil Poenaru – Roata; Mariana Brăescu – Câtă creaţie, atâta mister

________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autor:

TEOFIL RĂCHIŢEANU (n. 1944) – Poet, eseist imnic, prezenţă singulară în literatura română de azi. Opera: „Elegii sub stele” (1969), „Somn de voevod” (1981), „Planete de melancolie” (1986), „Poesii de mai demult” (1993), „Efulguraţii” (2002, ediţie de autor), „Efulguraţii” (2002), pagini de jurnal.

______________________________________________________________________

În vremurile noastre, prea de tot amestecate şi unde spiritul apucător şi de viitură domină şi se înmulţeşte, Teofil Răchiţeanu reprezintă o atitudine mai rară prin obiective şi un caz ce îndeobşte apare drept bizar când nu-i, de fapt, decât o expresie a normalităţii ce depăşeşte contingentul şi părăseşte istoria impusă. Când alţii, mulţi, îndemnaţi de complexe de inferioritate creole - ce le spun că sînt lipsiţi de viitor fiindcă s-au „născut la sat” şi, mai mult chiar, într-un sat românesc - migrează la oraş ori, şi mai departe, în oricare dintre oraşele lumii, Teofil Răchiţeanu se retrage la munte, într-o gospodărie de Ev Mediu şi într-o margine de pădure, unde întîlneşte, fără a se teme, ursul, jderul şi căprioara: animale totemice.

Privită dintr-un ochean măritor dinspre ceea ce se cheamă de obicei „civilizaţie”, adică dinspre lumea gregară ce se deplasează cu avionul şi se îmbracă de la Casa Versace, aceasta este o alegere de neînţeles şi o viaţă năcăjită şi primitivă ce nu duce nicăieri, o „ţărănie” fără sens şi fără de vreun viitor. Dar, în realitate, aceasta este viaţa marilor iniţiaţi, a schivnicilor laici, a înţelepţilor ce, cunoscînd natura în misterul ei simplu dar insondabil, nu mai au nevoie de experienţă discursivă şi de prolixitatea biografiei zbuciumate. Căci, de fapt, această atitudine este tot ce poate fi mai inactual şi, de aceea, etern căci întrevedem aci nu atît pe ţăranul mitic, adică pe Anonimul Mioriţei, ci pe Învăţătorul din munţi, singuratic, complice cu tot ce-i viu.

E în această viaţă ceva magic, un gen chiar de existenţă în două lumi paralele. Odată cu omul de munte, trudit şi împovărat, trăieşte dublul astral şi secret, aidoma unui solomonar.

ARTUR SILVESTRI
________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autoare:

MARIANA BRĂESCU – Dramaturg, prozator, prestigios jurnalist cu activitate prodigioasă mai ales după 1990. Fondatoarea celui mai important grup de presă pentru casă, ambient şi familie din România, al cărui nume i s-a ataşat definitiv în mitologia publică, devenind celebra “Doamna Casa Lux”.

Dramaturgie: “Profesor de … admitere” (premiera absolută 1988 – Teatrul “M. Eminescu” – Botoşani, reprezentată 1988-1990; Teatrul Naţional Radiofonic – 2001); “Pronto – agent particular sau Marea Lovitură” (Teatrul Naţional Radiofonic – 2002), “Al Treisprezecelea Caesar”, “Londra, de la 3 la 5”, “După faptă şi răsplată”, toate apărute editorial în 2005.

Proză: “Imperfecţiuni provizorii” (2005), “Îmi amintesc şi îmi imaginez” (2005), “Vulpea academiciană” (2004), aceasta fiind o creaţie cu strălucit succes de public (peste 100.000 de exemplare).

Numeroase distincţii româneşti şi internationale, premii de excelenţă ale unor prestigioase organizaţii profesionale şi culturale: “Woman of the 2000 year” – International Biographical Center (Cambridge), “Diploma de excelenţă” – Chambre Européenne pour de Développement du Commerce, d’Industrie, des Finances – Bruxelles, 2004, “Ordinul Ziariştilor din România” etc.

________________________________________________________________________

O ENIGMĂ

Cartea ce editez acum, purtându-i de grijă ca să iasă în sfârşit la lumină, a fost scrisă sub ochii mei, în câteva luni de la sfârşitul anului 1987. În primăvara anului ce a urmat era isprăvită, corectată în pagina dactilografiată şi arăta întocmai ca o ediţie definitivă. Îi rămânea doar întruparea completă. Dar, în mod straniu, aceasta nu s-a putut îndeplini atunci.

Priveam cu uimire, şi fără să-mi pot explica, alăturarea aceea de cuvinte, aproape dictate, dar potrivite cu o iscusinţă ce nu puteam înţelege şi închegarea lor într-un ceva pe care îmi era cu neputinţă să definesc esteticeşte. Să fi fost memorialistică? Să fie fost ficţiune şi, mai mult chiar, o existenţă fantastică, reflectată dintr-o lume paralelă pe care nu o puteam nici măcar întrezări? Cred, mai degrabă, că era câte ceva din toate acestea, ori, mai bine spus, un mesaj enigmatic şi o comunicare ce veneau din nedesluşit şi nici măcar nu se orânduiau în forme clare, rămânând alcătuirea barocă, de aluviuni şi receptacole de senzaţii, ce o caracterizează în mod strălucit. Era, încă de pe atunci, o carte fără vârstă, scrisă fără explicaţie în contingent, comunicând hieroglific un şir de concluzii nedezvoltate ce se subînţelegeau ori se puteau doar ghici pe o cale intuitivă. Istoria ei ulterioară a fost tot atât de neobişnuită.

„Îmi amintesc şi îmi imaginez” repetă, într-un anumit sens, biografia de suprafaţă a „Imperfecţiunilor provizorii”. Încheiată în 1988, într-o formă pe care autoarea a socotit-o definitivă şi nu a mai corectat-o niciodată căci nu a considerat acest act ca fiind trebuitor, cartea ar fi urmat să se publice, în chiar această înfăţişare, un an mai târziu, în 1989. Dar, ca şi în alte rânduri, preţuită şi încurajată cu un anumit gen de respect, ea nu a putut căpăta chip, rămânând, mai apoi, episod de operă literară constituită ce va putea fi cunoscută abia târziu. Acum, după mulţi ani, opera creată la vremea ei apare şi devine o prezenţă şi nu numai o existenţă.

Însă, asemănările cu „Imperfecţiuni provizorii” se rezumă doar la acest strat, de biografie aparentă, căci „Îmi amintesc şi îmi imaginez” reprezintă o altfel de literatură decât în povestirile geometrice, calculate şi reci ca o demonstraţie matematică de felul „Ultimului Sever” ori „Un pătrat perfect”. Aici totul este inspiraţie în sens originar – şi chiar insuflare – o pornire năvalnică de memorie aproape colectivă, prototipistică şi, deci, arhaică, formulând nu concluzii ce ar reieşi dintr-o dezvoltare raţională ci stări enigmatice purtătoare de sens.

„Îmi amintesc şi îmi imaginez” este, în sine, o creaţie tainică, ce parcă i s-a dat autoarei pe o cale necunoscută, unde un fel de vizionarism specific uimeşte prin capacitatea lui de a se formula. Aceasta este, de fapt, alături de „Al treisprezecelea Caesar”, capodopera autoarei.

În absolut chiar, acestea par a fi, în sine, capodopere, iar aspectul singuratic, fără serie, izbeşte de îndată şi persistă. La drept vorbind „Îmi amintesc şi îmi imaginez“ nu are preistorie şi nu i s-ar putea găsi un gen proxim în literatura română, deşi poate unele trăsături de penel ar îngădui câte o sugestie vagă. Însă întregul impune prin necomparabil, indistinct şi enigmă, arătând un fel de operă ce parcă s-a născut fără nici o explicaţie, printr-o conjugare de câteva clipe fericite, apropiate de miracol.

ARTUR SILVESTRI
_______________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autor:

ARTUR SILVESTRI – scriitor, istoric al civilizaţiilor, promotor cultural cu activitate enciclopedică • Doctor în literatură medievală la „Trinity Bible Research Center“- University of Madras, India • Doctor h. c. la „Institut d’Estudis medievals de Catalunya“ - Barcelona • din 2004, „Docteur es sciences appliquées“ la Université Francophone Internationale - Bruxelles • Specializat, în ultimul deceniu, în analiză economică • activitatea de istoric literar şi editor este bogată • descoperitor şi editor al „Jurnalului“ lui Pius Servien (1984) • iniţiator, alături de Mitropolitul Nestor Vornicescu, al dezbaterii privind epoca literară proto-română • studii originale şi ediţii legate de „epoca străromână“, cu concluzii însuşite ulterior de numeroşi alţi comentatori • descoperitor al operei latine a scriitorului proto-român Martin de Bracara (sec. VI d.H.) şi al autorului bizantin Ioancu (sec.XIV), despot al Dobrogei • unul dintre primii adepţi ai ideii literare denumite „protocronism“ (după 1977), pe care nu a retractat-o nici astăzi • autorul a zeci de cercetări de istorie literară română apărute în engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă şi chineză • autor a peste 200 de studii pe teme de istorie literară română, peste 40 de cărţi şi 2500 de articole pe teme culturale • preşedinte al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu • fondator al Asociaţiei Scriitorilor Creştini din România (2005) • Opera de eseist şi de filosof al culturii este impresionantă. „Radiografia spiritului creol“ (2004), „Modelul Omului Mare“ (2004), „Vremea Seniorilor“, „Arhetipul Călugărilor Sciţi. Eseuri despre Bizanţul paralel“, „Semne şi peceţi. Şapte lecţii despre originism“, „Revolta fondului neconsumat“, „Cuvinte pentru urmaşi. Modele şi exemple pentru Omul Român” (apărute în 2005) ca şi extraordinarul ciclu „Memoria ca un concert baroc“ (vol. I-III, între cele mai stranii cărţi din literatura română) sunt expresia unei concepţii impunătoare despre „culturile tainice“, denumită de autor „originism“ pe care o consideră şi „mişcarea culturală de Reconquistă“ a acestei epoci, contrară difuzionismului „consumist“ şi extensiunii imperiale • Artur Silvestri este unul dintre puţinii scriitori români a cărui operă pătrunde viguros în spaţiul universal. „Arhetipul Calugărilor Sciţi“, tradus deja în franceză, va apărea curând în ediţie engleză şi germană; Pentagramma. Introducere la un originism literar“ cunoaşte versiuni în franceză, engleză, germană şi rusă ca şi „Pastor Magnus. Restituirea arhivelor ignorate“. Proza stranie, „originistă“, a acestui scriitor neobişnuit, impresionează şi ea dincolo de cadrele limbii române; „Apocalypsis cum figuris“ a apărut în franceză şi

spaniolă şi va cunoaşte, în curând, ediţia italiană. „Perpetuum mobile“, o stranie carte „insuflată“, apare în engleză şi se va învestmânta, peste puţină vreme, în franceză proustiană în care pare că a fost gândită. În anul 2004 i s-a decernat „La Croix de Saint Antoine du Désert”, marea distincţie a Bisericii Copto - Ortodoxe din Alexandria (Egipt) şi a fost ales „accademico” la Centro Culturale Copto - Ortodosso din Veneţia (Italia) • Din 2004, „Doctor of Divinity“ (D.D.) la „St. Ephrem’s Institute“, din Puerto Rico.

_______________________________________________________________

„ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI“

Adevărul nu este nici suma unor cunoştinţe şi concluzii şi nici o abstracţie convenţională.

Adevărul este o Persoană şi, mai exact, Una care cuprinde, într-un întreg de o fiinţă, Adevărul, Calea şi Viaţa. Aceste trei componente nu pot fi separate şi lipsa uneia le anulează pe celelalte. Cei care înţeleg acest lucru ştiu că nu suntem „în“, ci „întru“.

Cele spuse mai sus au fost tăgăduite în spaţiul românesc de cel puţin o sută cincizeci de ani. Din clipa în care controlul difuzării şi acreditării „ştirii“ a fost luat de cei care au promovat şi promovează „modele“ ideologice de import. Cei care din anti-românism şi-au făcut o virtute şi un crez.

În esenţă, aceşti nocivi intelectuali au preschimbat forma „modelelor“ promovate dar au rămas mereu consecvenţi la trei trăsături esenţiale, care unesc lucrarea lor de ieri şi de azi: insulta tradiţiei şi modelului existenţial românesc, insulta Ortodoxiei, ploconirea către „puterea“ zilei (URSS ieri, NATO azi). În anii din urmă, după 1989, prin asocierea „elitei de mahala“ cu deja globalistul financiar George Soros, acţiunile anti-româneşti au devenit obscene şi de un prost gust desăvarsit. (Nici nu este de mirare căci pentru modelul existenţial românesc caracteristică este legătura dintre demnitate, modestie şi eleganţă.)

Într-un asemenea moment, Artur Silvestri a hotărât să zdrobească mitul şi falsa aură ce înconjoară „elita de mahala“, să mărturisească „Adevărul, Calea şi Viaţa“ şi, următor, să ne facă liberi.

Artur Silvestri face parte din categoria celor care produc substanţă vie în permanenţă. Volumul cantitativ al scrierilor sale este copleşitor, ameţitor. Cu toată siguranţa, el este dintre cei care produc într-o lună cât alţii în ani. Dar încă mai zdrobitoare este calitatea scrieriilor sale. De fapt, lucrarea lui Artur Silvestri poate fi împărţită în două părţi principale; opera scrisă şi opera cultural-socială. Opera scrisă este enormă şi ar fi lipsă de bun simţ şi mândrie nebună din partea mea să încerc să o expediez în câteva paragrafe. Dar ce îmi pare a fi esenţial în această operă sunt trei lucruri. O nouă viziune, articularea caracteristicilor noii viziuni, definirea conceptelor şi înţelesului vorbelor, prin crearea instrumentelor care fac posibil dialogul între cei de acelaşi gând şi credinţă.

Viziunea lui Artur Silvestri stă pe un plan, este egală în valoare, cu cea a marilor personalităţi româneşti. Principalul mesaj al lui este că modelul existenţial românesc este străvechi, practic post-edenic şi el nu este în nimica inferior altor modele existenţiale. Caracteristica modelului este bine arătată şi la fel de bine modul în care a fost şi este atacat prin modele de import, numite „creole“. Iar conceptele care, cum spuneam, fac cu putinţă dialogul între cei de un gând şi o credinţă, sunt pe cât de interesante pe atâta de frumos rostite; „modele creole“, „elita colonială de jaf“, „Reconquista“ şi atâtea altele. Opera scrisă a lui Artur Silvestri creşte galopant. Volumele sale apar aproape saptămânal şi, sincer, îmi pare că din punctul de vedere al prolificităţii el poate fi asemuit doar lui Nicolae Iorga.

Dar la fel de importantă este activitatea lui social-culturală. Cu o răbdare, persistenţă şi pricepere fără egal Artur Silvestri a „descoperit“ pe acei scriitori români care stăteau împotriva nefastei lucrări a „elitei de mahala“ (sau „bandei“) şi care, toţi oameni cinstiţi sufleteşte, se credeau singuri, izolaţi, înfrânţi.

Artur Silvestri le-a arătat că nu este aşa, i-a adunat la un loc şi a creat astfel posibilitatea zilei de mâine pentru şi întru cultura românească. În acest fel, ca întreg, lucrarea lui Artur Silvestri este simultan un program şi o alternativă în bine. Că lucrarea lui a biruit pe plan spiritual nu am indoială, că va birui şi la nivel social-istoric sunt la fel de încredinţat dar tot aşa de încredinţat sunt că „banda“ îi doreşte tot răul. Şi prin asta ea îşi dovedeşte neputincioasa îndrăznire (şi, să nu uitam, îndrăznire rea este amestec de superficialitate, grosolănie cu supraapreciere a eu-lui). Dar Artur Silvestri ştie că nu trebuie să te temi de cei care pot „ucide doar trupul“ ci de „Cel care poate să ucidă trupul şi sufletul, să îl arunce în Gheenă“ şi la fel de bine ştie că „Adevărul vă va face liberi“.

ALEXANDRU NEMOIANU
__________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autoare:

AURELIA SATCĂU – eseist, prozator, jurnalist, universitar cu activitate internaţională (n. 1961), stabilită la Melbourne (Australia). Studii în Filologie la Bucureşti, în Literatura Comparată şi Studii de Film în Noua Zeelandă, în Teorie Culturală în Australia. Deţine, de asemenea, un grad post-universitar în teorii ale educaţiei. „Perioada australiană“ a însemnat, în evoluţia autoarei, descoperirea diversităţii civilizaţiilor şi adeziunea la o concepţie echilibrată asupra istoriei culturilor, întemeiată pe „fenomenele originare“, „arhetip“ şi universalitatea arhaică.

Ca universitar, Aurelia Satcău a cunoscut afirmări succesive în Noua Zeelandă (Auckland Universitiy) şi Australia (Monash University) unde susţine un doctorat cu tematică şi ţinută neobişnuite, care, atunci când se va publica într-o limbă cu difuziune, va impune definitiv un studios de calibru greu. Publică studii solide şi de răsunet în volume colective şi în cunoscuta publicaţie academică „Colloquy“.

Prozatoarea, încă ne-exprimată integral, afirmă acelaşi tip de „voce izolată“ şi o metodă de creaţie deopotrivă simultaneistă şi „fauvistă“. Impresionantă este activitatea de eseist în materie de ideologia culturii, produsă în reviste prestigioase precum „Asymetria“ (Paris) şi AGERO (Stuttgart). Opera constituită astfel va surprinde în viitor prin anvergură, metodă şi extensiune. Domeniile de cercetare se axează, recent, pe teorii ale identităţii Sinelui, şi pe impactul acestora asupra filmului ca şi produs cultural. În prezent, lucrează la mai multe volume de antropologie culturală, la romanul său „În Lift“, precum şi la o culegere de eseuri în stilul casant şi rezolutiv ce exprimă formula distinctivă a acestui important autor.

_________________________________________________________________

„ARHETIPUL SALVATOR“

Impresionantă printr-un straniu energetism şi printr-o intuiţie uimitoare a „temelor mari“, opera Aureliei Satcău (n.1961, la Bucureşti, dar aşezată în Australia, la depărtare de noi, într-o lume ca de pe altă planetă), este, întâi de toate, a unui doctrinar pentru care „originismul“ nu este o teorie de insectar ci un principiu viu şi o formulă de viaţă istorică în climatul de confuzie aproape generalizat de azi, constituie raritate şi merită preţuită. Literatura ei, izvorâtă dintr-un strat adus la clasicitate de Leo Frobenius sau, la noi, de Lucian Blaga, aparţine unei „erezii“ ce se continuă, astăzi, în forme naturale iar mâine se va impune, fără nici o îndoială, ca un „spirit al timpului“ şi ca un curent cultural ce defineşte această epocă doar în aparenţă nedefinită. Atitudinea însăşi s-a arătat la lumină mai târziu deşi porneşte dintr-o conformaţie lămurită constitutiv încă din punctul iniţial definind astfel secretul de alcătuire. Acesta este, însă, un proces nu de clarificare ci de revelaţie şi de opţiune morală care presimte că este ceasul manifestării directe în istorie, adoptând misiunea şi întelegîndu-şi rostul, prin ascultarea unei chemări ce se evidenţiază ca fiind metafizică. Totuşi, istoria exterioară a operei, care există în chip inevitabil, nu anunţa >>>continuarea aici>>> ARTUR SILVESTRI

Date despre autoare:

JULIA MARIA CRISTEA – Născută 1941, la Blaj, într-o veche familie românească. Scriitor, eseist, muzicolog. Studii diverse în medicină, antropologie şi etnografie (cu extinse cercetări de teren), muzicologie şi jurnalistică. Colaborează la editarea monografiilor publicate de Academia Română, în domeniul etnografiei şi folclorului. Este autoarea amplului volum „În Ţara Surâsului – Thailanda“ (2000), a „Ghidului Vienei“ (2002) şi a splendidei culegeri de „Legende Vieneze“ (2003), repovestite şi „adăugite“, căci istoria Vienei constituie una dintre pasiunile autoarei, care locuieşte în capitala Austriei. Pregăteşte o ediţie completă a volumului „Timp şi Sărbătoare“ şi un alt volum de „istorii uitate“, dezvoltând materia asupra căreia s-a fixat acum.

__________________________________________________________________

„DE CE AM SCRIS ACEASTĂ CARTE “

Tatălui meu, căruia îi datorez tot ceea ce însemn, structura mea sufletească, credinţa şi mai ales felul de a privi şi a înţelege oamenii şi viaţa.

Publicarea acestei cărţi m-a bucurat enorm dar m-a şi speriat puţin, deoarece mi-a stârnit un noian de intrebări la care nu pot să răspund. Oare summum-ul acestor articole publicate într-un ziar virtual, al românilor de pretutindeni reprezintă un tot unitar? Am reuşit sa conturez cât de cât, sumar chiar, uriaşele resurse de sensibilitate, căldurä şi poezie a sufletului poporului nostru? Suntem poate singura naţie care pentru fiecare moment al vieţii – trist sau fericit, are infinit de multe cântece, versuri şi muzică născute din prea plinul trăirilor.

De la tatăl meu am auzit atât de multe. Cânta minunat şi de bucurie şi de jale. Doinele lui îţi rupeau sufletul şi deşi eram copil plângeam de emoţie, căci pe atunci nu ştiam ce însemna tristeţea. Nimeni ca el nu trăia atât de intenspricesnele, cântate în biserica Casa Domnului-din Blaj, unde şi acum există lângă altar, strana pe care e pusă o plăcuţă de alamă cu numele >>>continuarea aici>>> JULIA MARIA CRISTEA
________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

SUMAR:

Antonie Plămădeală – „Mi-am făcut datoria faţă de Biserică şi cultură“; Zoe Dumitrescu Buşulenga – Meseria de profesor ca sacerdoţiu; Calinic Argatu – Întreită şi dumnezeiască bucurie!; Constantin Ciopraga – Proiectarea fenomenului creativ românesc într-o durată a noastră; Teofil Răchiţeanu – Muntele – un destin; Grigore Ilisei – Credinţa în „scrisul frumos“ mi-a călăuzi paşii; Ion Marin Almăjan – Mă simt contemporan cu Homer; Virgiliu Radulian – Literatura mea: Un document de educaţie umanist-creştină şi morală; Melania Cuc – Cartea de pe raftul dintre minte şi inimă; Ionuţ Ţene – Milenarismul clujean; Alexandru Nemoianu – Când am văzut întâia dată; Alexandru-Cristian Miloş – Gândirea cosmică; Miron Ţic – Gândul meu e limba română; Graţian Jucan – Nu vin de nicăieri şi nu mă duc nicăieri: „Cum am fost aşa rămânem“; Eugen Evu – Amor fati? Amor dei?; Felix Sima – Declaraţie pe propria-mi răspundere; Tudor Nedelcea – Textul eminescian mi-a îndreptat destinul; Ştefan J. Fay – Limba şi cultura mi-au dat patria; Titus Filipaş – Scrisul ca reprezentare ontologică; Pr. Al. Stănciulescu-Bârda – Eu, ca preot, sunt urmaşul misionarilor creştini; Bucur Chiriac – Exist datorită unui Înger; Ioan Miclău – „Sunt român şi punctum, oriunde aş trăi în lume“; Ioan Barbu – „Lumină nouă“; Dimitrie Grama – Câteva gânduri despre „cotidianul mistic“; Gheorghe Gavrilă Copil – Izvoarele zidirii; Elisabeta Iosif – Iluminări colective; Nicolae Dragoş – Cărţile – Daruri pentru semenii noştri; Ion Hangiu – Am servit cu demnitate limba şi cultura românească, averea cea mai de preţ a poporului român; Elena Călugăru-Baciu – Cred că limba neamului meu va învinge pretutindeni unde sunt români; Florentin Smarandache – Am creat „paradoxismul“!; Viorica Enăchiuc – Dacă nu terminam lucrările începute, aş fi trăit degeaba; Gheorghe Dobre – Pentru ca „ţara din vis“ să fie „ţara din realitate“; Valeriu Bârgău – De ce exist!; Corneliu Florea – Scriu fiindcă sunt o fiinţă raţională liberă; Sabin Bodea – Scriu pentru că am ceva de spus, ca omul să devină mai bun, mai drept, mai aproape de misia lui Dumnezeu; Elena Armenescu – Sunt creştin-ortodoxă şi cred în nemurire; Lucia Olaru Nenati – O zi în care nu scriu mă face să mă simt vinovată; Ioan Kaleve – Pro domo; Nicolae Nicoară-Horia – Nevoia de a rosti cuvinte…; Th. Damian – Scrisul ca rug aprins al pustiei; Victor Sterom – Scriu fiindcă nu pot să trăiesc fără să scriu; Gheorghe Neagu – Rostul scriitorului este ca rostul florilor pe pământ; Al. Florin Ţene – „Orice călimară poate să devină un Vezuviu“; Ion Pachia Tatomirescu – Sunt un resurecţional modernist; Elisabeta Bogăţan – Un rost şi un sens în toate; Nicolae Grigore Mărăşanu – Despre transferul de fiinţă şi mântuirea prin poezie; Daniel Gligore – Planul lui Dumnezeu; Constantin Stancu – Scribul la intersecţia marilor bulevarde; Ilie Rad – Dorinţa de a deveni scriitor; Petre Gigea-Gorun – Am intrat pe tărâmul literaturii cu satisfacţia de a fi pătruns în Paradis; George Lăzărescu – Am scris pentru cei ce doresc sa cunoască istoria; Zenovie Cârlugea – Cred într-o metafizică a creaţiei şi trăiesc sentimentul predestinării; Doina Maria Păcurariu – Scufiţa roşie şi capa de vizon; Emil Poenaru – „Vremea vremuieşte“; Julia Maria Cristea – De ce scriu?; Nicolae Băciuţ – Singura şi sfâşietoarea artă de a trăi; Nicolae Rotaru – Pecete de credincioşie; Ileana Stanka Vicic – Cartea cea mai importantă este Sfânta Scriptură; Alexandru Ligor – Tinere, ai libertatea şi puterea să alegi; Marta Bărbulescu – Propria-mi respiraţie; Ion Gaghii – Ard zăpezile iubirii; Aurel David – Vin dinspre soare-răsare cu tot ce am scris; Mihail I. Vlad – O dâră de lumină, o dâră de suflet; Pr. Ion Ionescu – Sunt strănepot al lui Horea; Dumitru Bălăeţ – Mărturisire de scriitor; George Roca – Age Quod Agis; A.I. Brumaru – Intrarea hotărâtă în lucrare; Marcel Crihană – Îmi place să scriu despre orice şi oricum; Mariana Sperlea – Scrisul este crezul meu sfânt; Calistrat Costin – Seamă de înţelepciune şi nebunia lumii vom da; Nicolae Murgu – Tot ceea ce sunt datorez lui Dumnezeu şi cărţilor; Nicolae Danciu Petniceanu – Spovedania mea

Antonia Iliescu – Antemergătorul; Vasile Tărâţeanu – „Speranţa-i mângâie pe toţi muritorii…“; Simion Bărbulescu – Contribuţie pentru edificarea unei lumi mai bune; Lucian Hetco – Sunt dator strămoşilor mei, gândind şi trăind româneşte; Al. Husar – „Scriu pentru oameni, câţi sunt şi vor mai fi“; Mariana Brăescu – Prefaţă pentru toate cărţile mele: Rugăciune de seară; Note asupra autorilor

_________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

Date despre autor:

LUCIAN HETCO – (n.1963). Eseist, poet, prozator, promotor cultural de anvergură şi editor. Provine dintr-o veche familie de in-telectuali transilvăneni, între care bunicul, protopop unit de Beiuş, a semnat documentul Marii Uniri. Notorietatea şi-a câştigat-o îndeosebi în calitate de promotor cultural şi civic: fondează şi conduce organizaţii culturale şi cetăţeneşti ale românilor din Germania, publicaţii şi cenacluri cu participare românească prestigioasă. Preşedinte al Ligii Asociaţiilor Româneşti din Germania (LARG), începând cu 2004. Studii economice în România, absolvite în 1986. Afirmat în Germania, unde profesează şi astăzi în domeniul informaticii; acţiunea lui creează, după anul 2000, în jurul revistei AGERO (Stuttgart, Germania, una dintre cele mai importante publicaţii culturale româneşti ale epocii), un cerc literar influent, cu consecinţe în cultura românească. A susţinut numeroşi autori români „de pretutindeni“, a creat teme şi dezbateri culturale de răsunet şi a răspuns cu pricepere dezideratelor naţionale româneşti de la începutul acestui mileniu, întreprinzând campanii de efect.

Cărţi reprezentative: „Dreptul la culpă“ (2002, poeme), „Oglinda cu suflet“ (2004, poeme), „Blestemul lui Brâncuşi – o antologie a poeziei româneşti din diaspora“ (2004), „Sufletul Românesc“ (2005, eseuri); a scris numeroase prefeţe, postfeţe şi studii şi a alcătuit ediţii importante de literatură română a „românului planetar“.

Poet delicat, caligrafic şi imagist, Lucian Hetco s-a dovedit şi un remarcabil eseist şi teoretician ale cărui meditaţii despre“ sufletul românesc“, „soarta aromânilor“ şi „românismul prin vremi“ vor fi, cu siguranţă, citite şi comentate multă vreme de acum inainte. Prezentul volum, „Românul planetar“, este deopotrivă un studiu eseistic şi o reflecţie de epocă dar şi un posibil manifest pri-vitor la supravieţuirea poporului român.

_____________________________________________________________________

„ROMÂNUL PLANETAR“ – CÂTEVA ELEMENTE DE DOCTRINĂ

Ciclul de eseuri adunate de Lucian Hetco sub titlul de „Românul planetar“ (pe care l-am atribuit) va rămâne, categoric, prin această potrivire de formulă care, când se iveşte, apare de la sine şi se traduce în formule şocante sau mai puţin obişnuite, organizându-se astfel fiindcă place sau uimeşte. Felul însuşi cum se face compatibil „numele aprioric“ cu ceea ce urmează să conţină, cuprinsul aşadar, este, la rândul lui, tulburător şi când „potrivirea“ pare dificilă şi, adeseori, chiar şi este astfel, efortul de a aduce totul în acelaşi registru de idei emoţionează şi tulbură. Nu o dată acestea nu se împlinesc şi „cele două lumi“ rămân depărtate, creeând stupoare sau un simţământ straniu de neconcludent. Dar câteodată „formula“ apare pe căi incontrolabile ca şi cum o concluzie inerentă s-a aşezat „de la sine“ şi însemnează „vârf“ şi „semn“. Să fie aceasta o alăturare misterioasă ori un „gând ce se dă“ nu se ştie de unde? De bună seamă, această încheiere este posibilă dar nu se verifică aici. Aici izbitor este „sensul imanent“ şi continuu al unui mod de a înţelege lumea, unde se depun date biografice, reminiscenţe insondabile, „învăţătura de viaţă“, comparaţie, ideologii „cântărite“ sau „însuşite“. Cam tot ce s-a scris, la un anumit timp >>>continuarea aici>>> ARTUR SILVESTRI

Date despre autor:

GEORGE ROCA – (n.1946, Huedin, România). Scriitor român din Australia; poet, jurnalist, om de teatru, important creator de mediu cultural, editor de publicaţii de cultură. Biografie profesională de „scriitor american“: actor, consultant în turism, filolog, fotoreporter „freelancer“, traducător, jurnalist. A condus revista de cultură „Spirit Românesc“ (Sydney, Australia) şi a contribuit în mod hotărâtor la conservarea „spiritului românesc“ în ţara de la Antipozi. „Epoca Ştefaniană – studiu despre dimensiunea arhitecturala“ este o cercetare de istorie a civilizaţiei reprezentativă pentru autor.
___________________________________________________________________________________________

„VIZIUNEA RĂZEŞEASCĂ“

Întocmit în urmă cu câţiva ani dar solid şi documentat cu o stăruinţă ce nu se mai practică decât rar astăzi, la noi, unde „neştiinţa petulantă“ de carte s-a impus într-un chip absolut dezagreabil, studiul lui George Roca izbeşte şi prin alte câteva elemente ce trebuie evidenţiate ca să se înţeleagă mai bine deopotrivă sensul dar şi însemnătatea lui ieşită din comun. Întâi de toate, acesta nu-i, paradoxal, opera unui „istoric“ adică a unui „specialist“ deşi atât înfăţişarea, riguroasă, şi concepţia inteligentă nu îl arată pe „amator“ ci pe cărturar. Totuşi, atitudinea surprinde căci autorul, fiind poet, scriitor şi jurnalist, părea a se fi dedicat acestui gen de cercetare dintr-o obligaţie de moment şi nu din năziunţa de a clarifica o temă destul de puţin frecventată în planul sintetic şi prin vizionare „de sus“, ceea ce însă se observă şi trebuie salutat. Rezultă, deci, că oricine este iniţiat în materie şi examinează totul cu înţelegere, renunţând la prejudecata minimalizatoare, constată adaosul de perspectivă şi, poate chiar, şi încheieri ce merită reţinute. Aceasta este, însă, prin sugestie indirectă, „imaginea ştiinţei oficiale“ de astăzi, de la noi. Astăzi aşezată ca o dogmă ce nu se contestă este „ideologia disuasiunii“ şi „proiectul descurajării“ şi cei ce ocupă scena vieţii publice şi impun perspective obligatorii pentru uz didactic şi public sunt cei ce susţin încheieri diametral opuse celor ce se întâlnesc aici. Pentru această „secta revizionistă“, Ştefan cel Mare nu ar fi exponentul voievodului şi ilustrarea „Împăratului ocult“ al Bizantului perpetuu ci un personagiu de teatru istoric capricios în conduită, amoral şi afemeiat şi, de fapt, o legendă inventată de „românismul patologic“, ce trebuie combatută şi, până la urmă, eliminată. Tot ceea ce s-a adunat, în mai bine de un secol de studiu staruitor şi de efort de a ne recupera memoria şi documentele de identitate ce stăteau ascunse ori erau gata a se irosi, se împrăştie sub asediul „noii şcoli“ organizate de câte un „savant“ ce şi-a făcut studiile la curtea unui rege african şi de un mic „papa ridicul“ al anti-miturilor naţionale despre care nu se poate discuta decât atunci când va putea dovedi ca „ştie carte“. Vremurile ce par a repeta persecuţiile din vremea Imperiului Roman decadent reclamă „răspunsul eroic“ şi un anumit tip de „enciclopedism necesar“ care împinge până şi pe cel dedicat literaturii şi plăcerii „verbului visător“ să înlocuiască, prin strădanie şi trudă dedicată, stricăciunea şi confuzia. Acest studiu, ca şi altele, ce se sustrag „culturii de porunceală“ de la noi ilustrează în chip strălucit acest „răspuns de răzeş“.

Însă de aici rezultă, deopotrivă, şi o alta încheiere ce uimeşte încă şi mai mult şi chiar în grad înalt. Căci atitudinea aceasta răzeşească nu se întâlneşte decât rareori între aşa-zişii „intelectuali“ din România şi când se întâlneşte nu aparţine intelectualului de vitrină ci cărturarului expus la „marginalizare“, excludere şi dispreţ, în chip de „popă de ţară“, „profesoraş prăfuit“ ori „personaj caduc“. Ea se află, însă, impunător de constituită şi se răspândeşte între românii risipiţi pe aiurea, unde „identitatea“, „rădăcinile“ şi „strămoşii“ sunt însăşi substanţa vitală iar nu motiv de eseistică „subţire“ şi defăimătoare cum practică vreun oarecare post-paltinisan de la Bucureşti. Astfel încât dacă ne vom gândi că ne este de trebuinţă o „recucerire a adevărului despre noi“, pe aceasta o vom afla în cultura de margini de Românie în reminiscenţe de „România de odinioară“, astăzi dezlegate de statalitate, şi, întâi şi-ntâi, la „românii risipiţi“. Acolo doar, sub apăsarile de mediu ostil, apare ideea ca a pierde identitatea este totuna cu a se pierde tot ce este mai de preţ pe Pământ. Începe, deci, a se vedea că noi vom ajunge acolo unde ar fi trebuit să fim demult prin sforţare colectivă de mulţimi împrăştiate, unde se vor putea găsi, prin împărtăşire de obiective, români de pretutindeni şi deopotrivă din satul pierdut în munţi şi din oraşele gigantice de pe meridiane streine. Aceştia încep astăzi a-şi aduce aminte că, spre a ne recâştiga dreptul la „diferenţă“, modelul şi totemul sunt cele mai importante şi că, avându-le şi amintindu-le, vom şti de unde venim şi încotro ne ducem. Între acestea, Ştefan cel Mare se întrevede a fi chipul tutelar, Prinţul dimensiunii noastre enigmatice, Stăpânul statului vegetal. Urma lui este adâncită ca un tipar cu neputinţă de a se şterge, umbra lui stăpâneşte, în tulburătoare prezenţă tăcută, geografie şi timp. O poveste-care, poate, că nici nu este poveste, ci un miracol ce se rosteşte şoptit, ca şi cum atunci s-ar fi arătat semnul României ideale ce trăieşte în altă dimensiune – ne spune că, acum o sută şi mai bine de ani, la Griviţa şi la Rahova, în Războiul pentru independenţă, chipul lui Ştefan cel Sfânt se profilase pe cer, ore în şir, arătând dorobanţilor „calea“ şi „adevărul“ ce renăştea. Aceasta ne rămâne şi nouă, astăzi, tulburătoarea „apariţie din neguri“.

ARTUR SILVESTRI

Autor al multor altor cărţi („probabil că vreo cîteva zeci“, cum notează el însuşi), şi aproape 200 studii de istorie literară şi istoria civilizaţiilor, peste 2500 titluri, – ilustrul scriitor, istoric al culturii şi dascăl de prestigiu internaţional, dr. Artur Silvestri, ne oferă în ” Apocalypsis cum figuris”, cum zice d-sa, – „o carte stranie, din viaţa anterioară“.

Nu mai puţin de „şapte nuvele fantastice şi un epilog“ pe nu mai mult de 32 pagini, compun această carte, scrisă cu peste două decenii în urmă, – cert una din cele mai surprinzătoare apariţii din ultimii ani, la noi. Deşi, după autor, cele şapte proze nu sunt „proze“ ori „nuvele“, ci „un fel de fragmente de epos criptic, ce captează un mister natural nedesluşit şi doar îl înregistrează fără a-l organiza“, – în realitate volumul surprinde în vibraţia ei, în strînsa împletire de naraţiuni şi descrieri, o mişcare continuă şi largă a elementelor sau fenomenelor naturii, în primul rînd.

Ploi mişcînd peste cîmpii, ape tresărind, soarele întinzînd peste lac pînze lungi, argintii, păduri fremătînd, fagi, sălcii plîngînd, raţe sălbatice forfotind, ţipînd adunîndu-se ca să plece… În pagini relevante, ploaia venea cu răcoarea distilată şi cu ceţurile ei ca de potop. Apele sure, grele, răscolind vegetaţia, vînturile misterioase, aducătoare de ploi, păreau că se eliberează din vrăji arhaice. Pe canale, se desfăşurau, cu lungi şi ovale atingerii, luminile amurgului… În Veneţia, fără Isadora, creşteau ierburile