ARTUR SILVESTRI: „SEMNE ŞI PECEŢI“
O sinteză, rareori întâlnită, dintre îmbinarea cercetării fenomenului, din unghiul manifestării lui originare, cu interpretarea filozofică a fondului pe care acesta îl presupune, o găsim în superba carte semnată de dr. Artur Silvestri, intitulată simtomatic „Semne şi peceţi“, Editura „Carpathia Press“ – 2005.
Structurată în şapte capitole: «Ce este „originismul“?»; „Fabula Căii Singuratice“; „Dincolo de patologia neîncrederii“; „Revolta fondului consumat“; „O ipoteză de autohtonism literar“; „Eminescianitatea“ şi „Postfaţă: Cuvinte împotriva mandarinilor“, cartea cuprinde, aşa cum specifică autorul în „Notă asupra ediţiei“, studii publicate cu „mai bine de douăzeci de ani“ în urmă, în „Revista Română“ şi în „Luceafărul“.
Explicaţia a ce se înţelege prin „originism“, autorul o abordează prin exemplificări plastice, vorbind despre strania frescă de Benezzo-Gozzali „Cortegiul regilor magi“, pictată în Palatul Riccardi, din Florenţa, ce explică „o cu totul altă desfăşurare a Momentului Aşteptării mesianice“ în care se disting „chipurile unor componenţi ai familiei de Medici, ale lui Vlad Ţepeş şi Matei Corvin“. Această frescă cuprinde în ea ceva abscons, neamuri şi semne misterioase, întrucât reclamă, >>>continuarea aici>>>AL. FLORIN ŢENE
_______________________________________________________________________________________
Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>