CUVINTE PENTRU URMAŞI. „MODELE“ ŞI „EXEMPLE“ PENTRU OMUL ROMÂN
SUMAR:
Artur Silvestri – Câteva preliminarii la „Reconquista“; „Părinţi ai patriei de azi“; Antonie Plămădeală – Exemplul faptei; Vasile G. Barba – O scrisoare către nepoţi; Zoe Dumitrescu Buşulenga – „Cuvinte şi poveţe“ – Gânduri către tineri; Dumitru Vatamaniuc – Nu-l putem cumpăra pe Eminescu; Viorel Roman – „Sunt un adept al Şcolii Ardelene“; Al. Stănciulescu-Bârda – Lupta pentru a fi; Traian Galetaru – Era păcat de Dumnezeu să nu fi continuat; Ion Hangiu – O parte din acea bogăţie tainică; Alexandru Nemoianu – Acum!; Trinţu Măran – „Dacă nu facem ce trebuie, ne vor judeca urmaşii“; Ion Rotaru – Elogiul cărţii; Ilie Purcaru – Modelul Eminescu; Dimitrie Grama – Până acum, nu am realizat nimic altceva decât să mă pun la jug; Ion Ghinoiu – Asumarea riscului de a gândi şi altfel; Florin Constantiniu – „Satisfacţia de a descoperi cele neştiute“; Iosif Băcilă – Inscripţii deosebite la „Almăjana“; Dan Zamfirescu – „Războiul sfânt pentru valorile naţionale“; Vasile Grigore – N-am urmaşi, am arta mea şi tablourile mele; Ion Beldeanu – Reamintindu-ne de Bucovina; Corneliu Florea – A fost odată; Nicolae Georgescu – „Deconstrucţia eminescologiei“; Graţian Jucan – Îndemnul meu; Ioan Opriş – „Mesajul“ şi „Locul“; Lucian Hetco – Condiţia de a fi român; Gheorghe Neagu – Sfaturi pentru mai târziu; Svetlana Matta Paleologu – „Comoara Ţării“; Ion Drăguşanul – Nopţile le-am trăit sub cerul liber; Virgiliu Radulian – Cuvânt de învăţătură către urmaşi; Florin Rotaru – Munca: o suferinţă ziditoare; Sabin Bodea – „Cultură, istorie şi performanţă“; Constantin Ciopraga – Ascult vocea lucrurilor; A.I. Brumaru – Scenariul şi amăgirea; Ioan Barbu – „Modelul Brâncuşi“; Ioan I. Mirea – „Iar Dumnezeu mi-i ţară“; Emil Satco – Muncă, pasiune şi un pic de nebunie; Ovidiu Drimba – Un „model“ nu e o singură persoană; Mircea Păcurariu – „Vor spune alţii, poate, ce am făcut bine şi ce ar fi trebuit să fac“; Andrei Ostap – Basarabia înseamnă Ştefan cel Mare şi Poporul; Lucia Olaru Nenati – „Un nucleu de energii luminate“; Gabriel Strempel – O realitate şi o realizare; Tudor Octavian – Regimul Disperatului; Ervino Curtis – Cum i-am descoperit pe Istro-Români?; Dumitru Bunoiu – Cuvânt de slujire; Theodor Codreanu – Un viitor confuz; D. Abrudan – „Telegraful Român“ – o inestimabilă moştenire şaguniană; Nicolae Dabija – Utilitatea ochiului al treilea; Gheorghe Jurma – „Pieirea noastră prin pieirea muncii“; Eugen Goia – „Să arăm cu spor şi secerişul va fi bogat“; Adrian Dinu Rachieru – „Rădăcinile arheale“ şi „conştiinţa sfâşiată“; Nicolae Dan Fruntelată – „Satul din mine a mers cu mine în oraşe“; Adrian Bucurescu – Oştean al lui Zalmoxis; Al. C. Miloş – Manifest cosmic-art-contact către cetăţenii cosmosului; Bucur Chiriac – Spovedania unui colecţionar de artă; Vasile Dumitrache – Mănăstirile pas cu pas; Al. Ligor – Din trecut scriu pentru cei ce ne-au înnobilat istoria; Vasile Tărâţeanu – Ca o făclie a dragostei de neam şi ţară; Ion Sandu – „Sacrificiul de sine“; Florentin Smarandache – Cuvânt către urmaşi şi înaintaşi; Ion Gaghii – Învăţături din colivia gândului; Veniamin Micle – Destăinuiri sufleteşti; Lauri Lindgren – „Un colţ neliniştit al Europei“; Eugen Evu – Predania fratelui mai mare; Petru Petrescu – „Realismul, moştenit din Legende şi Istorie“; Th. Damian – „Tendinţa generală trebuie să fie adunarea – laolaltă“; Tudor Nedelcea – Programul „necesităţii stringente“; Viorica Enăchiuc – Perseverenţă şi încredere; Nicolae Dragoş – Cuvinte despre „luceferism“; Jean-Louis Courriol – „În Europa, se poate intra cu grâu şi maşini dar şi cu opere spirituale de calitate“; Edgar Papu – Prolog către viitor, către sfîrşit de veac; Ion di la Vidin – „Principiul naţional român“; Al. Husar – Poveţe de la un Pustnic; Emil Poenaru – Roata; Mariana Brăescu – Câtă creaţie, atâta mister
________________________________________________________________________________________
Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>